O slujbă de pomenire a eroilor neamului mai puţin obisnuită s-a desfasurat joi, 5 iunie, în muntii Bucegi: o delegaţie a autorităţilor locale din Buşteni, împreunăcu un grup de salvamontişti a urcat, în frunte cu primarul localităţii, la peste 2300 de metri altitudine pentru a depune coroane de flori în cinstea eroilor cazuţi la datorie. Initiaţiva, se va repeta în fiecare an, de ziua Eroilor, astfel încat Monumentul Eroilor de pe muntele Caraiman sa devină pe langa statutul de atractie turistica si un loc de pelerinaj.
Insoţiţi de salvamontişti, membrii delegaţiei au făcut faţă cu greu vântului puternic şi drumului anevoios, plin de zapadă, de pe platoul Bucegi. După mai bine de 7 decenii, la Monumentul Eroilor, “Crucea de pe Caraiman”, de Ziua Eroilor s-a intonat imnul de stat şi s-au depus coroane.
Nici salvatorii montani nu s-au speriat de drumul anevoios şi ceaţa de pe traseu, ei spun că cinstirea eroilor nemului este o datorie de onoare. Crucea Eroilor neamului este amplasată în şaua muntelui Caraiman, la o altitudine de 2291 metri şi a fost construită între anii 1926 –1927, la initiaţiva reginei Maria. Dimensiunile monumentului sunt impresionate : 48 de metri înaltime şi 14 metri lăţime şi este considerat unul dintre cele mai valoroase monumente istorice de pe Valea Prahovei .
Razvan Bunea
Patru persoane au murit în urma unui accident rutier produs pe DN1, la Movila Vulpii, în apropiere de Ploieşti. A fost ultimul drum pentru o familie întreagă din Azuga. Tatăl, mama şi fiul lor, în vârstă de 16 ani, se întoarceau de la o înmormantare, când şoferul unui autoturism aflat pe contrasens a părăsit sensul şi a intrat direct în ei spulberându-le maşina.
Martorii şi prietenii spun că cele două autoturisme au fost distruse complet, iar oamenii n-au avut nici o şansă, circulaţia fiind blocată timp de aproape o jumătate de oră pe sensul de mers dinspre Ploieşti spre Braşov. Prietenii şi vecinii familiei Hrişcu, dar şi colegii de clasă ai tânărului Robert sunt consternaţi şi nu-şi explică dispariţia acesora.
Profesorii lui Robert spun că acesta era un elev silitor şi liniştit.
Poliţiştii nu exclud ca şoferul care a ieşit de pe sensul lui de mers să fi fost beat. În maşina acestuia au fost găsite mai multe sticle cu băutură. Oamenii legii au început ancheta, pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat şi iau în calcul şi varianta ca şoferul să fi adormit la volan. Corpurile neînsufleţite ale membrilor familiei Hrişcu vor fi înhumate joi, când rudele şi prietenii îşi vor putea lua un ultim rămas bun de la aceştia.
Răzvan Bunea