Ziarul InfoMontan

Archive for the ‘Cultura’ Category

De aproape un secol, bătrânii Munţi Bucegi păstrează un secret cunoscut, la vremea respectivă, doar de câţiva localnici. Care astăzi nu mai sunt printre noi. Este vorba despre un tunel misterios - tunelul Izvor - care traversează muntele Păduchiosu. Astăzi nu se mai ştiu prea multe despre acesta; circulă, însă, o mulţime de zvonuri. Cum ar fi, bunăoară, acela că în străfunduri ar fi îngropate o locomotivă, un vagon şi chiar… osemintele a circa 100 de oameni. Totul a început în 1914. Pentru decongestionarea circulaţiei feroviare pe Valea Prahovei, Administraţia CFR a aprobat construirea magistralei Târgovişte - Pietroşiţa - Sinaia. Partea cea mai grea a acestui proiect - tunelul Izvor - a fost încredinţată firmei inginerului austriac Iulius Berger. Tunelul, care urma să lege staţiile Sinaia şi Pietroşiţa, fusese proiectat să aibă aproximativ şase kilometri, devenind cel mai lung din ţară la acea vreme.

Sub presiunea evenimentelor, forţaţi de iminenţa izbucnirii războiului, constructorii au demarat lucrările din două parţi: dinspre Sinaia şi dinspre Moroieni. Locul de strapungere dinspre Sinaia a masivului muntos a fost ales chiar înainte de intrarea în oraş, pe Platoul Izvor, în apropierea cimitirului. Legatura cu gara Sinaia, situată mai sus de gura tunelului, la o distanţă de aproape un kilometru, urma să fie făcută printr-un tronson de cale ferată construit la suprafaţă.

Administraţia CFR a amenajat mai întâi campusul muncitorilor şi spaţiile de depozitare a materialelor, construind din piatră de munte mai multe cantoane şi depozite, construcţii care mai sunt funcţionale şi astăzi. Pentru executarea lucrărilor au fost angajaţi un număr mare de muncitori, români şi italieni.

Se lucra intens, în trei schimburi; se înainta prin munte cu relativă uşurinţă, întrucât, în cea mai mare parte, se săpa în rocă moale - şisturi bituminoase, şi nu în granit sau bazalt. S-a reuşit săparea a 400 m de tunel, realizându-se galerii de bază şi de creştet pe 800 m. Izbucnirea primei conflagraţii mondiale a atras după sine sistarea lucrarilor.

Reluateîn 1938, tot sub coordonarea CFR, acestea au fost preluate, în 1941, de trupele naziste de ocupaţie, în acea perioadă inregistrându-se, de altfel, şi cel mai rapid ritm de construcţie. Deşi capătul dinspre Sinaia al tunelului fusese aproape finalizat, după retragerea nemţilor lucrările au fost abandonate definitiv.

Lungimea tronsonului de tunel dinspre Sinaia - cel puţin în partea vizibilă, în care se mai poate pătrunde şi astăzi - este de aproximativ 480 de metri. La capătul acestuia, un zid gros de beton astupă în totalitate tunelul, lat de cinci metri şi înalt de aproximativ şase metri. A doua gură a tunelului, cea dinspre localitatea Cărpiniş, judetul Dâmboviţa, a fost distrusă prin detonare. Potrivit mărturiilor unor localnici, această galerie subterană ar fi fost blocata în anul 1985 de două plutoane ale Securităţii. Potrivit altora, lucrările ar fi fost întrerupte din cauza unei erori de execuţie.

Dincolo de zidul de beton armat, porţiunea de tunel de la Platoul Izvor se întinde pe o distanţă ce nu poate fi estimată, nemaiexistand nici un document de şantier care să ofere date despre stadiul lucrării de aici. Tot ceea ce se mai ştie este faptul că, dincolo de zidul de beton, nu s-au mai executat lucrări de zidărie, betonare sau armare. Prin părţile locului circulă zvonul că aici s-ar afla o locomotivă cu abur şi un vagon de construcţie, abandonate de trupele naziste o data cu stoparea lucrărilor.

Un localnic al carui tată a lucrat la galerie susţinea că tunelul a fost strapuns până la capăt, urmând doar să fie largit şi înălţat. Alţii povestesc că după ce lucrările au fost preluate de trupele germane acolo ar fi avut loc un adevărat masacru: înainte de retragere, SS-iştii ar fi omorât tot personalul român care a participat la construirea tunelului, osemintele fiind şi astăzi zidite în tunel. Aceste informaţii nu sunt însă susţinute de documente, cel puţin nu de cele cunoscute, părând mai degrabă o legendă a locului. Şi totuşi, se spune că in zonă ar mai exista urmaşi ai unor supravieţuitori ai acţiunii criminale a SS-iştilor.

În prezent, deşi tunelul este abandonat, capătul său de la Sinaia e încă accesibil. Paşii te poartă aici pe un drum de pământ care şerpuieşte printre vechile căsuţe de piatră ale muncitorilor ce au trudit odinioară pe şantierul tunelului. Un podeţ, lung de vreo 30-40 de metri, aruncat peste o vale adâncă de 20 de metri, duce la intrarea în munte. Construit în acele timpuri de tristă aducere aminte, podul a rezistat totuşi până astăzi. Vechea structură de metal este încă susţinută de picioare solide din piatră şi beton armat şi pod de scânduri. În interior, a fost amenajată o ciupercărie, astfel dândui-se construcţiei un scop, o utilitate.

Pe masură ce avansezi în tunel, ţi se dezvăluie privirilor pereti înalţi, din beton, placaţi cu piatră. Pardoseala, tot din beton, acoperă, spun cei care cunosc locul, nişte şine înguste de tren. Din zece în zece metri, pe ambele părţi au fost săpate nişe. Deasupra capului, tavanul pare încă într-o stare perfectă, chiar dacă e placat cu material modern. Galeria se opreşte brusc. Tunelul este tăiat pe întreaga secţiune de un zid de beton. La lumina lanternei zăreşti pe jos, bine conturate, mai multe urme circulare. Am aflat ca sunt de la butoaie cu brânză. Până acum câţiva ani, tunelul era folosit de producători din toată Valea Prahovei ca depozit şi ca loc de desfacere pentru branzeturi.

Deşi de dincolo de zidul de beton nu răzbate nimic, nici un zgomot, nici o tânguire netulburând liniştea locului, în intunericul rece-neprietenos, gandind la posibilele victime închise adânc in inima muntelui, simţi cum te patrunde, uşor, uşor o nedefinită înfiorare. Cine ştie, poate că masivul acela de piatră ascunde, totuşi, o taină…