Imediat după depunerea de coroane de la Crucea de pe Caraiman, primarul Emanoil Savin, salvamontiştii, poliţiştii comunitari şi pompierii din Buşteni au sărbătorit Ziua Eroilor într-un cadru natural. Aceştia au coborât la cabana Spumoasa, acolo unde au cântat cu lăutarii şi petrecut ore în şir. Petrecerea a fost organizată de administraţia locală cu ocazia primei ediţii a Zilei Salvamontistului, Pompierului şi a Poliţistului Comunitar. „În prima parte a zilei am urcat la Crucea Caraiman pentru a sărbători eroii la înălţime, după care am coborât şi am ajuns la refugiul salvamont de pe Valea Spumoasei. În Buşteni, ziua de azi a fost declatată ca fiind prima ediţie a Zilei Salvamontistului,a Pompierului şi a Poliţistului Comunitar. Aceste trei echipe sunt cele care veghează zi şi noapte tot ceea ce se petrece în oraş şi pe Platoul Bucegi. Îi felicit şi le mulţumesc pentru activitatea depusă”, a declarat Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni. De acum înainte, în fiacare an, în Buşteni va fi serbată ziua Salvamontistului, a Pompierului şi a Poliţistului Comunitar, pe data de 5 iunie, odată cu sărbătoarea Zilei Eroilor.
Adelina ANEI
Peste câteva luni, în oraşul Buşteni se va ridica una dintre cele mai moderne pieţe agroalimentare din zonă. Construcţia a demarat în urmă cu puţin timp pe locul unde până în urmă cu câteva luni în urmă funcţiona vechea piaţă. Pe acest amplasament nu vor mai fi întlnite tarebe ruginite şi învechite, ci îşi va face apariţia o clădire modernă, unde comerţul se va desfăşura conform normelor europene. „Lucările decurg foarte bine şi am început deja construcţia demisolului. Eu sper ca în trei luni să nemutăm în noua piaţă, iar de ziua recoltei, adică în luna septembrie să îmi fac cumpărăturile aici. Această piaţa a fost dorită de cetăţeni de mai bine e 30 de ani, şi iată că acum visul lor s+a împlinit. De asemenea, buştenarii din zonă mi-au adus în vedere utilitatea unei toalete publice în oraş, aşa că aici vom amenaja una. Vreau să le aduc la cunosţtinţă cetăţenilor că nu sunt adevărate zvonurile cum că pe acest amplasament s-ar construi un hotel. Nu este deloc adevărat!”, a precizat primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin.
În momentul de faţă comercianţii îşi desfăşoară activitatea lângă locul unde se rdică noua piaţă, însă din septemrie aceştia vor fi repartizaţi în noua piaţă agroalimentară, acolo unde producătorii îşi vor putea vinde marfa în condiţii civilizate.
Adelina ANEI
Excursia pe Valea Prahovei a 8 turişti francezi şi belgieni s-a curmat brusc în după amiaza zilei de miercuri, 4 iunie, după ce unul dintre ei a ajuns într-o râpă cu motocicleta.
Excursioniştii, amatori de off road cu motocicleta pe drumuri forestiere, spun că amicul lor nu a adaptat viteza la condiţiile de drum accidentat şi s-a răsturnat, rănindu-se grav. La faţa locului s-au deplasat imediat echipajele de ambulanţă şi jandarmi montani, care l-au transportat pe motociclist la spital.
Grupul celor opt turiăti pasionaţi de motocicletele enduro este format din 3 cetăţeni belgieni şi 5 francezi. După ce au plecat din Predeal, motocicliştii s-au hotărât să meargă pe Valea Azugii pe un traseu extrem de accidentat. La un moment dat, unul dintre ei a pierdut controlul motocicletei şi a căzut 5 metri într-o râpă. Pentru că era accidentat destul de grav, prietenii săi au sunat la 112.
“Am venit în vacanţă în România pentru a descoperi frumuseţile de aici pe motocicletă. Prietenul nostru avut ghinion, cobora pe potecă, dar şi-a pierdut echilibrul şi a căzut pe pietre; părea destul de grav”, a spus unul dintre ei.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale ambulanţei, poliţiei şi jandarmilor montani, care au acordat victimei primul ajutor.
Deocamdată, excursia de o săptămână a motocicliştilor pasionaţi de traseele accidentate din Carpaţi a luat sfârşit. Aceştia vor trebui să aştepte ca prietenul lor internat la Spitalul de Ortopedie din Azuga să se înzdrăvenească şi apoi să plece spre casă. Poliţiştii rutieri fac cercetări pentru a afla cu exactitate cauzele care au dus la producerea acestui nefericit accident.
Razvan Bunea
Vineri, la Casa de Cultură din Buşteni a avut loc proiectul de lansare a cărţii „Monografia ilustrată a Buşteniului”. Autorul, Dan Zamfirache, a prezentat publicului, în imagini cartea pe care a va lansa în curând, respectiv o monografie a oraşului realizată din cărţi poştale vechi. Cartofilul Dan Zamfirache a folosit în prezentarea sa procedee informatice, care după părerea sa, captează mai bine atenţia publicului. De asemenea, este singurul scriitor din România care îşi lansează cărţile prin mijloace IT, cărţi care au un real succes în rândul cititorilor. Dan Zamfirache reuşeşte de fiecare dată să pună între coperţile cărţilor sale o istorie ilustrată, iar lucrările sale reprezintă, de fapt, o filă de turism autentic.
Adelina ANEI
Joi, în parcul Dimitrie Ghica din Sinaia, a început a treia ediţie a festivalului de muzică pop pentru copii, Cerbul Copiilor. Evenimentul este organizat de Primăria Sinaia şi de Agenţia Internaţională Rainbow Muzic, iar în cadrul acestuia se desfăşoară mai multe concursuri de interpretare. Cerbul copiilor are ca scop promovarea copiilor din ţară şi din străinătate. La secţiunea de interpretare a festivalului au participat copii pe mai multe categorii de vârstă, iar piesele au putut fi alese din repertoriul internaţional sau românesc. Micii interpreţii au cântat mai multe melodii în faţa juriului, format din cunoscute nume ale muzicii romaneşti şi actori, precum Corina Chiriac şi Emilia Popescu. Pe toată perioada festivalului au fost organizate pentru concurenţi spectacole şi concursuri, dar şi Miss şi Mister Festival. Cerbul Copiilor s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când cei mai buni interpreţi au fost premiaţi.
Adelina ANEI