EUROPAfest Summer Edition

Iubitorii muzicii jazz, bluez, pop, classic sunt aștepați să participe la EUROPAfest Summer Edition 2016, festival ce va fi găzduit de Sinaia, în perioada 14 – 26 iulie.

EUROPAfest Summer Edition

Cu titluri precum “Summer Concert at Castle”, “Concert in the Park”, “Before Sunset”, “Classic in the Church”, “Summer Magic Dream”, “Gala EUROPAfest Summer Edition”, organizatorii invită publicul larg să lase departe agitația orașelor și să intre în atmosfera magică creată la Castelul Peleș și alte spații cu tradiție din Sinaia.

Artiști din Marea Britanie, Australia, Canada, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia România, Singapore, Spania, Taiwan și SUA vor fermeca audiența, oferind concerte extraordinare.

Pe lângă spectacolele amintite, EUROPAfest Summer Edition include și ediția a cincea a Summer Music Academy Sinaia, o serie de masterclasses la cele mai înalte standarde, pentru vioară, violă, violoncel, flaut și muzică de cameră susținute de artiști și profesori de renume.

Festivalul, patronat de Casa Regală, este organizat de jmEvents în parteneriat cu Primăria Sinaia, Castelul Peleș și Hotel Mara.

Festivalul Internațional de Chitară Clasică

Scopul Festivalului de Chitară Clasică (Sinaia – România) este de a oferi tinerei școli de chitară clasică din țara noastră posibilitatea studierii cu cei mai importanți maeștri internaționali ai momentului, de a audia instrumentişti de valoare ai marilor scene de concert precum și de a se compara cu școli de tradiție ale genului din toată lumea.

INTRARE LIBERĂ:

  • 04-07 iulie, de la ora 19:00 – Cazino Sinaia;
  • 09 iulie, de la ora 11:00 – Centrul Cultural „Carmen Sylva”.

INTRARE PE BAZĂ DE INVITAȚIE (pentru participanți și partenerii Festivalului):

  • 08 iulie, de la ora 16:00 – Muzeul National Peles.

Festivalul Internațional de Chitară Clasică (Afis)

Festivalul Internațional de Chitară Clasică (Program)

Concursul de Eleganță Sinaia – Sâmbătă, 25 iunie 2016

Retromobil Club Romania, sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei, in parteneriat cu Primaria Orasului Sinaia si Muzeul National Peles, organizeaza sambata 25 iunie 2016 a VI-a editie a Concursului de Eleganta Sinaia.

Concursul de Eleganță Sinaia

Eveniment este inscris in calendarul Federatiei Internationale a Vehiculelor Istorice – F.I.V.A. organism care-si desfasoara activitatea, la aniversarea a 50 de ani de activitate, sub egida UNESCO.

Juriul international al concursului, prezidat anul acesta de vicepresedintele F.I.V.A. dl. Laszlo Tomcsany, a selectat un numar de 31 de automobile care vor fi expuse pe Domeniul Regal Peles. La eveniment vor participa vehicule istorice detinute de colectionari din Romania (26), Bulgaria (4), Ungaria (1), Republica Moldova (1) si Rusia (1). Cel mai vechi automobil participant la eveniment a fost produs de firma REO (SUA) in anul 1907, o marca expusa in premiera in Romania, alaturi de Lagonda.

Concursul de Eleganta Sinaia a fost organizat pentru prima data de Automobil Clubul Regal Roman (A.C.R.R.) acum mai bine de opt decenii, in doua editii (1934 si 1935). Traditia s-a pastrat si in epoca moderna a evenimentului, an de an reprezentantii Casei Regale a Romaniei fiind prezenti la eveniment. La editia din acest an va participa ASR Principesa Maria.

Reluarea acestui eveniment cu vehicule istorice, incepand din anul 2011, de catre Retromobil Club Romania (R.C.R.) a readus automobilele de colectie in Sinaia, unde incepend din 1983 si pana la inceputul anilor 90 s-au desfasurat constant evenimente de acest gen. Concursul de Eleganta Sinaia este cel mai important eveniment organizat in Romania cu vehicule istorice participarea la aceasta competitie fiind visul oricarui colectionar. Pe langa titlul de `Best of Show`, acordat castigatorului concursului si premiie pe grupe vor fi decernate opt premii speciale. Dintre acestea cel mai ravnit este `Premiul publicului` acordat in baza votului spectatorilor prezenti la Sinaia care vor avea la dispozitie 1500 de formulare pentru a-si exprima preferintele.

Retromobil Club Romania multumeste pe aceasta cale tuturor celor care contribuie la reusita evenimentului precum si miilor de spectatori sositi in fiecare an la concurs din intreaga tara.

Confesiunile unui poet al culorii – Vasile Grigore

Ministerul Culturii, Muzeul Naţional Peleş şi Muzeul de Artă „Vasile Grigore”, vă invită să vizitaţi Expoziţia „Confesiunile unui poet al culorii – Vasile Grigore„, deschisă în perioada 14 noiembrie 2015 – 31 ianuarie 2016 în Holul de Onoare al Castelului Pelișor.

Confesiunile unui poet al culorii – Vasile Grigore

Expoziția cuprinde aproximativ 50 de picturi în ulei, acuarele şi lucrări de grafică din patrimoniul Muzeului de Artă „Vasile Grigore” și din următoarele colecții particulare: Cristina şi Armand Voicu, Doina şi Gabriel Gheorghe, Lelia Pop şi Rodica Matei. Expoziția face parte dintr-o serie de evenimente similare organizate de Muzeul de Artă „Vasile Grigore” în parteneriat cu alte organizații, care au drept scop promovarea creației contemporane în rândul publicului interesat de arta românească. Cel mai recent exemplu din această serie este reprezentat de expoziţia „Culoare, lumină şi echilibru – 80 de ani de la naşterea pictorului Vasile Grigore”, deschisă la Galeria Artelor în perioada 27 aprilie – 14 mai 2015 şi realizată în colaborare cu Cercul Militar Național.

Cu ocazia acestor expoziţii, Muzeul de Artă „Vasile Grigore” aduce pe simeze, pe lângă picturi cunoscute, şi lucrări inedite ale maestrului Vasile Grigore, care nu au mai fost prezentate până acum publicului. Astfel, în cadrul expoziției „Confesiunile unui poet al culorii” de la Castelul Pelişor, vizitatorii vor putea admira atât celebrul Autoportret de tinereţe al artistului, cât şi lucrarea intitulată Șosea – una dintre cele mai timpurii lucrări semnate de Vasile Grigore (din anii ’60), expusă pentru prima dată. Se adaugă Maci și scoică (1975), prima lucrare semnată de artist din colecţia Lelia Pop, dăruită doamnei colecţionar cu ocazia zilei 1 martie chiar de către Vasile Grigore. Alături de Maci și scoică au fost mai selectate alte două lucrări inedite din aceeaşi colecţie, respectiv Peisaj citadin (Parcul Cişmigiu) şi Timpul unui arlechin.

Colaborarea dintre Muzeul Național Peleș şi Muzeul de Artă „Vasile Grigore” va prilejui și alte evenimente conexe expoziţiei cum ar fi, la sfârșitul lunii ianuarie 2016, organizarea unei întâlniri pentru a omagia memoria maestrului Vasile Grigore.

Vasile Grigore (1935-2012) a fost un apreciat pictor, desenator și profesor universitar, fondator al Muzeului de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar (2004). Iată cum descria pictorul Alexandru Ciucurencu opera lui Vasile Grigore în prefaţa Catalogului publicat cu ocazia expoziţiei artistului organizată în luna mai 1963: Artă izvorâtă dintr-o inimă şi gândire sinceră şi dezinteresată, plină de bucurie, tinereţe şi dragoste de viaţă. O pictură expresivă, simplă şi clară. Un cântec al formei şi culturii născute printr-o inteligentă observaţie şi interpretare a vieţii. Pictură luminoasă, senină, de bun gust, frumos compusă şi bine pictată, îţi face plăcere s-o priveşti.

În acest weekend, la Sinaia: Spectacol istoric cu arme, uniforme și gloanțe (oarbe) în Parcul Dimitrie Ghica

Asociația Tradiția Militară, cu sprijinul Primăriei Orașului Sinaia, organizează la sfârșitul acestei săptămâni “Marșul Comemorativ Crucea Eroilor”.

În acest weekend, la Sinaia - Spectacol istoric cu arme, uniforme și gloanțe (oarbe) în Parcul Dimitrie Ghica

Evenimentul, aflat la cea de-a VII-a ediție, este dedicat tuturor soldaților căzuți în luptele din timpul Primului Război Mondial (între anii 1916 – 1919). Aproximativ 70 de participanți, români și străini, în uniforme istorice din timpul Primului Război Mondial vor lua parte la acest eveniment. În parcul Dimitrie Ghica se vor organiza reconstituiri ale bătăliilor istorice, dar și demonstrații militare, sâmbătă 29 august, de la ora 16:30 respectiv 18:00. Se vor trage salve de onoare și vor fi depuse coroane de flori la Cimitirul Eroilor de la ora 17:30. A doua zi, duminică 30 august, începând cu ora 10:30 vor avea loc demonstrații de reconstituire istorico-militară în parcul D. Ghica, iar de la ora 13:00 acestea se vor muta la Castelul Peleș. Uniformele de epocă, armele și muniția de manevră vor face parte din recuzita militarilor, la fel ca în fiecare an. Denumirea manifestației este legată de Crucea Caraimanului, aflată în imediata apropiere a fostei frontiere dintre România și Imperiul Austro-Ungar.

Nici perioada de desfășurare a evenimentului nu este aleasă întâmplător, deoarece în data de 27 august 1916 țara noastră a declarat război Austro-Ungariei și trei armate române au început traversarea Carpaților Meridionali.

Anul viitor se vor împlini 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial iar numărul participanților români și străini va fi mult mai mare. Ne dorim ca evenimentul sa capete alte proporții iar omagiul adus Eroilor noștri să fie unul cu totul deosebit.

Start la pedalat cu “On Top of the World” Bike&Run Fest

Aproape 200 de împătimiți ai ciclismului își vor testa energia și abilitățile, sâmbătă, 1 august, la “On Top of the World” Bike&Run Fest. Competiția face parte din seria TeamXpert Sport Events, organizată de Asociația “Tabere cu Suflet” în parteneriat cu Primăria Sinaia. Concursul, ajuns la cea de-a șasea ediție, este singurul de acest tip din țară.

“On Top of the World”, Sinaia

Cei mai abili se vor întrece la categoria Elite Ride – “OMU pe 2 roți” Bike Challenge, urcând din Sinaia (startul se dă pe Aleea Peleșului) până la Vf. Omu (2507 m). Ora de plecare este 9.30.

Ca element de noutate, “On Top of the World” își deschide porțile și alergătorilor! Ei au la dispoziție două trasee:

  • EasyRun: Sinaia – Cota 1400, cu o lungime de 7.5 km și o diferență de nivel de 580 m;
  • HobbyRun: Sinaia – Cota 2000, cu o lungime de 12.5 km și o diferență de nivel de 1250 m.

La mountainbike sunt 4 trasee pentru 4 niveluri diferite de pregătire fizică, accesibile în funcție de pregătire fizică a fiecărui concurent:

  • Easy Ride, între Cota 2000 și Babele;
  • Hobby Ride, între Sinaia și Cota 1400;
  • Profi Ride, între Sinaia și Babele;
  • Elite Ride, între Sinaia și Vf. Omu.

Câștigătorii vor fi premiați în fața Cazinoului Sinaia. Sponsorii concursului sunt: Dremel, Skil, Kandia Dulce, Librăria Sophia, Calipso, Asociația “Tabere cu Suflet”, Fullcolor, High-5.

Detalii pe OnTopOfTheWorld.ro

Stagiunea “Sunetul muzicii” de la Castelul Peleş, ediția a V-a, continuă la Sinaia cu o manifestare româno-americană

Stagiunea “Sunetul muzicii” de la Castelul Peleş, ediția a V-a, continuă la Sinaia cu o manifestare româno-americană organizată de ExcesMusic, Muzeul Naţional Peleş, Radio România Cultural și Ambasada Statelor Unite ale Americii.

Sâmbătă, 25 iulie 2015, de la ora 16:00, în Sala mare de concerte a castelului, vor evolua într-un recital eveniment: soprana Anne Marie Condecse, baritorul David Malis și pianista Diana Spânu. Veți putea asculta opusuri de: Mozart, Faure, Enescu, Gershwin, Leoncavallo.

Stagiunea “Sunetul muzicii” de la Castelul Peleş, ediția a V-a, continuă la Sinaia cu o manifestare româno-americană

Anne Marie Condecse s-a născut în România și a susținut recitaluri și concerte în Statele Unite ale Americii, Franța, Germania, Egipt, Siria și Mexic. Și ca profesoară a avut succes, numeroși studenți ai săi afirmându-se pe plan internațional.

Baritonul David Malis a fost primul american care a câștigat Cardiff Singers of the World Competition, unul dintre cele mai râvnite concursuri ale artei lirice mondiale, un succes care i-a deschis importante oportunități.

ACCESUL SE FACE PE BAZĂ DE INVITAȚIE , care poate fi obţinută trimițând un e-mail cu numele complet al solicitantului la adresa: peles.ro@gmail.com

Parteneri: Ambasada Statelor Unite ale Americii, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”, Radio România Cultural, Asociaţia Cultural – Sportivă Pro Valores.

Parteneri Media: Radio România Cultural, Port.ro, OnlineGallery.ro, Observator cultural, Calendar evenimente, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, Bucuresteni.ro, Capital cultural, EnjoyTV.

EUROPAfest Summer Edition @ Sinaia: Concerte de vară la Castelul Peleș între 16 – 29 iulie 2015

După succesul înregistrat de ediția no. 22 a EUROPAfest – jazz | blues | pop | clasic, festival patronat de Casa Regală, desfășurat în luna mai la București și Sibiu, jmEvents continuă seria evenimentelor la Sinaia cu EUROPAfest Summer Edition.

Festivalul este organizat în parteneriat cu Primăria Sinaia, Castelul Peleș și Hotel Mara. Concertele se mută așadar în orașul de la poalele Bucegilor, o destinație pitorească, de vacanță, cu drumuri de piatră ce duc la Castel, cu povești cu regi și regine și peisaje idilice.

EUROPAfest Summer Edition @ Sinaia - Concerte de vară la Castelul Peleș între 16 – 29 iulie 2015

Cu titluri precum “Summer Concert at Castle”, “Jazz in the Park”, “Before Sunset”, “Classic in the Church”, “Summer Magic Dream”, “Gala EUROPAfest Summer Edition” organizatorii invită publicul larg între 16 și 29 iulie să lase departe agitația orașelor și să intre în atmosfera magică creată la Castelul Peleș și alte spații cu tradiție din Sinaia.

“Sinaia este absolut magică în această perioadă. Vremea frumoasă, dar răcoroasă, orașul întinerit în urma amplelor lucrări de regenerare urbană și miile de turiști prezenți aici, fac din stațiunea noastră o oază de culoare și relaxare. Sunt mândru de faptul că, la Sinaia, evenimentele culturale de calitate devin o obișnuință și sper că, în următoarea perioadă, muzica EUROPAfest să adune aici cât mai mulți pasionați de artă și de frumos“ a spus Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.

Artiști din Marea Britanie, SUA, Franța, Germania, Africa de Sud, Irlanda, Spania, India, Noua Zeelandă, Cipru, Japonia, Belgia, Slovenia, Macedonia, Rusia și România vor fermeca audiența, oferind concerte extraordinare. Emoție și clipe de visare cu sonate, sonatine, tango-uri sau piese de jazz, care vor transforma o seară de vară obișnuită într-una de basm.

Agenda concertelor:

  • 18 iulie | 18:00 | Summer Concert at Castle – Castelul Peleș;
  • 23 iulie | 19:00 | Jazz in the Park – Parcul Central;
  • 24 iulie | 19:00 | Summer Magic Dream – Caffe EUROPAfest;
  • 25 iulie | 19:00 | Before Sunset – Sala King’s Valley;
  • 26 iulie | 19:00 | Gala EUROPAfest Summer Edition – Bastion, Domeniul Regal;
  • 27 iulie | 19:00 | Classic in the Church – Biserica Catolică.

Pe lângă concerte, EUROPAfest Summer Edition include și ediția a patra a Summer Music Academy Sinaia, un stagiu internațional de pregătire instrumentală – vioară, violă, flaut, violoncel, la cele mai înalte standarde, adresat muzicienilor între 10 și 30 de ani. Atelierele de lucru și cursurile sunt conduse de artiști și profesori de renume Remus Azoiței / Marea Britanie, Prof. la Royal Academy of Music London, Pierre-Yves Artaud / Franța, Prof. la Conservatorul Național Superior din Paris și Christina Bellu / Elveția – Italia, Prof. la Scuola Universitaria di Musica din Lugano și Haute Ecole de Musique din Lausanne.

De mai bine de 20 de ani, sub tutela jmEvents, publicul consumator de muzică bună este invitat să se bucure de evenimente de calitate. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest Summer Edition invită publicul larg să trăiască pentru câteva zile în prezentul etern al Sinaiei, pe acorduri muzicale, departe de agitația metropolelor, între 16 și 29 iulie 2015.

Bucurați-vă de eleganța muzicii clasice într-o seară de vară la Castel!

Actualizări:

#1Remus Azoitei, Pierre-Yves Artaud și Cristina Bellu într-un concert de excepție, sâmbătă la Castelul Peleș.

Sâmbătă, 18 iulie, la ora 18:00, melomanii și iubitorii de frumos își dau întâlnire la Castelul Peleș pentru un concert desfășurat în Sala de concerte a reședinței regale. Evenimentul deschide seria manifestărilor EUROPAfest Summer Edition 2015, un festival cu 6 concerte de jazz & muzica clasica si Summer Music Academy Sinaia.

Organizatorii – jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti, aduc împreună artiști prestigioși ai scenelor internaționale:

  • Violonistul Remus Azoitei, produs de renume al scolii românești de vioară, face azi parte din elita muzicii londoneze. Numit de revista britanică The Strad “un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloasă”, Remus Azoitei vine la Sinaia din dorința de a împărtăși tinerei generații din experienta sa complexă;
  • Artist emerit, Pierre-Yves Artaud / Franța este considerat în unele cercuri drept cel mai bun flautist al lumii. Cariera sa remarcabila e apreciata universal, dovada stând palmaresul premiilor și onorurilor obținute, între care de 5 ori laureat al Grand Prix du Disque în Franța și Japonia și Medalia franceza pentru Artă și Știință;
  • Violoncelista Cristina Bellu / Italia, Elveția și-a început cariera solistică foarte tânără, alături de orchestre de renume. In prezent este invitata cu regularitate să susțină concerte în Franța, Italia, Elveția, Marea Britanie. Cristina Bellu este și Vicepresedinte al European String Teachers Association în Franța și ambasador al ESTA Internațional la Consiliul Europei.

Program:

  • Lucrări de J.S. Bach, C. Saint-Saens, G. Enescu, C. Debussy, G. Cassadò, J. Nin, G. Fauré.

Accesul la concert se face pe bază de invitații, dar se acordă și intrare liberă în limita locurilor disponibile.

Concursul de Eleganță Auto Sinaia – Sâmbătă, 27 iunie 2015

Retromobil Club România (R.C.R.), sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României, cu sprijinul Primăriei Sinaia şi al Muzeului Naţional Peleş, organizează sâmbătă, 27 iunie 2015, ediţia a V-a a Concursului de Eleganţă Sinaia.

Concursul de Eleganță Auto Sinaia - Sâmbăta, 27 iunie 2015

Automobilele participante vor fi expuse pe domeniul Regal Peleş în intervalul 10:00-18:00 . Începând cu ora 11:00 cele 29 de automobile înscrise în concurs vor defila prin faţa juriului prin curtea interioară a Castelului Peleş, iar de la ora 18:00 pe Bulevardul Carol I. Începând cu ora 19:00 în faţa Cazinoului Sinaia va avea loc festivitatea de premiere.

Pe lângă cel mai important premiu, ”Best of Show”, acordat de juriul internaţional al concursului şi celelalte premii speciale şi pe grupe, va fi decernat prin votul spectatorilor ”Premiul publicului”.

La eveniment şi-au anunţat participarea numeroase personalităţi ASR Principele Radu, membru de onoare al R.C.R., preşedintele senatului dl. Călin Popescu Tăriceanu – membru fondator al R.C.R., dar și primarul oraşului Sinaia dl. Vlad Oprea.

”Pentru Sinaia, acest eveniment reprezintă încununarea a peste o sută de ani de tradiție automobilistică. De patru ani, Concursul de Eleganță, strânge în jurul său o comunitate de pasionați, oameni pentru care automobilele de epocă sunt opere de artă care trebuie privite și tratate ca atare. De la an la an, publicul s-a înmulțit iar aprecierile la adresa acestui eveniment au devenit din ce în ce mai numeroase. Îi felicit pe organizatori și sper ca, și anul acesta, evenimentul să adune publicul numeros și elegant pe care îl merită.” a spus Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.

Prezentatorii concursului, dl Alexandru Bindea, actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, membru R.C.R., şi dl. Alexandru Seremet, PR BMW Romania, au pregătit pentru public ample prezentări ale automobilelor participante.

”Pentru Muzeul Naţional Peles este o onoare să sprijine o astfel de manifestare de prestigiu, organizată de Retromobil Club România, activitate la care vor participa numeroase personalităţi. Mulţumim organizatorilor pentru eforturile depuse şi îi aşteptăm pe turişti să vizioneze frumoasele exemplare de automobile de epocă expuse în zona Castelelor Peleş şi Pelişor.” a spus Directorul General al Muzeului Naţional Peleş, Mihail Ion Gorgoi.

Afişul concursului a fost realizat de pictorul Adrian Mitu, fiecare participant urmând a primi câte un tablou cu maşina înscrisă în concurs.

La editia din acest an a concursului participa in premiera la Sinaia marcile Oldsmobile Curved Dash (1904 – cel mai vechi automobil participant), Maxwell (1908), Kaizer Darrin (1954), Cord 812 (1937), Ferrari 328 GT (1984), DeSotto Custom Coupe (1947) si Messerschmitt KR 200 (1957). Lista completa de masini participante, Regulamentul concursului, componenta Juriului si a Comitetului de organizare pot fi consultate pe site-ul R.C.R. (www.retromobil.ro)

Organizat de Automobil Clubul Roman Regal (A.C.R.R.) in anii 1934 si 1934 evenimentul fost reluat de Retromobil Club Romania din 2011 fiind dedicat exclusiv vehiculelor istorice. Evenimentul se bucura de participare internationala fiind inclus in calendarul F.I.V.A. (www.fiva.org)

Parteneri organizatorici: Primaria Sinaia , Muzeul National Peles, Hotel Palace, Cazinoul Sinaia

Sponsorii și partenerii concursului: Alliantz Tiriac – Sponsor principal R.C.R, Bancpost, BMW Romania, Kala, Tissot, Motul, Oldtimer Studio, Kaliakria Black Sea Resort, Game World, Bergenbier, Rulota cu flori, Grandprix Original, Socomec,

Parteneri media: Auto Motor si Sport, oldtimer.ro , Motor Classic Magazin, automobilia.ro , Auto PRO, www.4tuning.ro, pasiunea.eu